Acasă de Paște în Bucovina
07
Mai, 2019
România, plai de poveste
Din nou Bucovina, din nou sărbătoare și din nou în locul în care mă simt ca și acasă. Am ales să mă reîntorc de Paște la Pensiunea Casa Humor 4*, locul în care mereu sunt primită cu multă căldură și voie bună.
Tradiții și obiceiuri românești au fost foarte bine conturate în sejurul la Casa Humor.
Am fost întâmpinați cu adevărata tradiție de încondeiere a ouălelor, iar apoi s-a pregătit coșul cu cozonaci, ouă roșii și alte bucate tradiționale pentru Sfânta Noapte de Înviere. Am mers pentru slujba de Înviere la Mănăstirea Slatina, construită de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu, care este situată la 25 de km de Casa Humor.
După Slujba de Înviere, personalul amabil și călduros al Casei Humor ne-a întâmpinat cu o gustare tradițională: pască, ouă roșii, drob , vin roșu și multe alte delicii.
A doua zi , a fost o adevărată bucurie să ne răsfățăm cu aroma cozonacilor făcuți în cuptorul bunicii și cu o cană de lapte cald în aerul curat și în lumina soarelui ce ne înconjura.
În această scurtă vacanță în Bucovina am ales să mergem să explorăm și câteva locuri pe care încă nu le văzusem, așa că am pornit la drum să vizităm Cetatea de Scaun a Sucevei și Mănăstirea Dragomirna de lângă Suceava. Cetatea de Scaun a Sucevei este la o distanță de 40 de km de Casa Humor.
Imagini de la Cetatea de Scaun a Sucevei și de la Mănăstirea Dragomirna Sialy Travel
Am fost foarte plăcut impresionată să văd cât de bine a fost restaurată Cetatea de Scaun a Sucevei și faptul că sunt foarte bine scoase în evidență toate elementele acestei cetăți. În interiorul cetății, în diverse încăperi se regăsesc o multitudine de filmulețe care ilustrează părți importante care au marcat istoria cetății. Este o adevarată aventură plimbarea prin cetate, iar peisajul oferit este unul de neratat.
De la Cetate am plecat spre Mănăsitrea Dragomirna situată la 15 km distanță. Mănăstirea Dragomirna este un ansamblu monahal unic. Mănăstirea deține o biserică unică în România pentru proporțiile sale neobișnuite, este cea mai înaltă și strâmtă biserică întemeiată vreodată.
Sejurul minunat în Bucovina s-a încheiat la Pensiunea Casa Humor 4* cu o petrecere câmpenească pe cinste cu multă voie bună, muzică live, berbecuț la proțap, balmoș, foc de tabără și poale-n brâu.
Așa că dacă îți dorești să îți petreci sărbătorile într-o atmosferă plină de tradiții și gusturi românești îți recomand să vii măcar o dată în Bucovina și sigur te vei îndrăgosti de frumusețea ei!
Alina Zamfir
General Manager
Dare to dream, dare to travel!
Nimic nu este mai frumos decât să visezi vacanțe minunate, dar eu te provoc să îți și îndeplinești acest vis!
Călătorind îți creezi experiențe inedite și poți gusta din plin adevărata fericire a vieții!
Vezi Toate Articolele Din „România, plai de poveste”
Oferte
OFERTE SPECIALE 2025 - ACUM E TIMPUL SĂ ÎȚI REZERVI VACANȚA MULT VISATĂ!
Vino să ceri o ofertă personalizată pentru vacanța ta pentru anul 2025 și să beneficiezi de reduceri speciale!