Aromele Italiei – partea I – Milano & Toscana 

În luna aprilie a anului trecut, 2023, am avut parte de o experiență extraordinară în Italia, și anume Toscana😊. De Italia, nu ai cum să nu te îndrăgostești , oriunde alegi să îi explorezi minunățiile.

Am plecat cu mașina din România, și atât la dus, cât și la întors m-am oprit câte o noapte în Slovenia, în Ljubljana. La dus, m-am cazat la hotelul Four Points by Sheraton Mons 4*, iar la întors m-am cazat la o pensiune, un bed&breakfast Dvor Tacen 4*. Recomand cu căldură ambele cazări. Prima cazare, cea la hotel este chiar lângă autostradă, iar cealaltă m-a impresionat foarte tare din punctul de vedere al dotărilor, al calității și al liniștii care era acolo. Dacă ajungi la Dvor Tacen, neaparat merită să mergi și la restaurantul de lângă pensiune, Gostilna Kosir, unde se mănâncă tradițional și foarte gustos.

În Italia am ales să stau 2 nopti în Milano, la hotelul AC Hotel by Marriott Milan Sesto 4* și 5 nopți în Florenta la hotelul Cosmopolitan 4*.

În Milano, stația de metrou care te duce în zona centrală este la 250 m de hotel.

M-am bucurat în Milano  de următoarele puncte de atracție:

  • Domul din Milano cu Piața Domului ( Piazza del Duomo)
  • Galleria Vittorio Emanuelle 2 unde se regăsesc magazinele celor mai celebre branduri din lume
  • Palatul Sforzesco
  • Cimitirul Monumental – unde se regăsesc o multitudine de morminte artistice
  • Parcul Sempione
Milano - Cimitirul din  Milan

Milano – Cimitirul din Milan

Imagine Sialy Travel

Am completat vizitarea acestor locuri minunate cu bucuria aromelor Italiei: pizza cu fistic și mortadella la Farinella Italia Ristorante, prosecco la Signorvino Via Dante, o tocană de iepure delicioasă la Osteria da Fortunata.

Te Interesează Destinația?

Am continuat drumul spre Florența, și m-am oprit și la Bologna, unde am gustat un platou de brânzeturi și mezeluri tradiționale italienești acompaniate de un pahar de Aperol😊, la 051 Piazza Maggiore.

Așa cum am spus, în Florența am stat 5 nopți, la hotelul Cosmopolitan 4*. Hotelul este la 4,5 km de centrul orașului, dar l-am ales în primul rând pentru că oferea parcare gratuită. De la hotel la stația de tramvai, care te duce direct în centrul Florenței sunt doar 500 m.

Tot aproape de hotel, am găsit un restaurant, Tito Baracca – pe care îl recomand cu căldură – mâncarea este foarte gustoasă, iar personalul foarte amabil. Poți să alegi între pizza, paste, au și fructe de mare, dar și tradiționala friptură de vită, Bistecca alla Fiorentina.

 

Principalele puncte de atracție pe care le-am vizitat în Florența au fost:

  • Catedrala Santa Maria del Fiore – aici fiindcă sunt cozi extrem de lungi și neexistând posibilitatea să îți iei bilet online de la catedrală direct, cel mai ok este să îți iei un bilet online de pe getyourguide.com, la o experiență care include si vizitarea catedralei
  • Baptisteriul Sfantului Ioan – este situat chiar lângă Catedrala Santa Maria del Fiore
  • Biserica Santa Maria Novella
  • Piata Signoria ( Piazza della Signoria) unde se află și Palazzo Vecchio
  • Ponte Vecchio – care de-a lungul secolelor a fost un centru comercial important al orașului – este un obiectiv foarte aglomerat și este recunoscut pentru magazinele sale de bijuterii, dar și pentru genți de piele și articole de îmbrăcăminte
  • Gradinile Boboli
  • Muzeul Capelele Medici – unde sunt înmormântați membrii dinastiei Medici
Florenta - Catedrala Santa Maria del Fiore

Florenta – Catedrala Santa Maria del Fiore

Imagine Sialy Travel

Dacă ajungi în Florența neapărat trebuie să faci o oprire și la cafeneaua – cofetărie Gilli și să savurezi o cafea delicioasă, un Aperol Spritz răcoritor și o prăjitură excepțională😊.

Sandwich-ul tradițional cu ingrediente autentice de la All Antico Vinaio nu trebuie de asemenea ratat.

Pentru o experiență culinară de top – recomand să alegi Trattoria dall’Oste pentru Bistecca alla Fioretina😊.

O zi am ales să o dedic frumuseții din Cinque Terre, iar după-masă m-am piedut în romantismul străzilor din Lucca.

Parcul National Cinque Terre este format din 5 sate: Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore , de la nord la sud. Am ales să iau trenul spre zona Cinque Terre din Spezia. Am luat biletul de tren online,  de aici: și dacă optezi pentru această variantă atunci nu mai trebuie validat biletul fizic în fiecare gară. Cu acest bilet poți să te urci din fiecare gară dus-întors, pentru o zi întreagă. Datorită timpului scurt, eu m-am oprit doar la Monterosso al Mare ( este ultima gară cum vii din direcția Spezia), Vernazza și Riomaggiore.

Cinque Terre - Vernazza

Cinque Terre – Vernazza

Imagine Sialy Travel

La Riomaggiore – recomand Il Pescato Cucinato , unde au cele mai bune fructe de mare prăjite – sunt o delicatesă renumită în zona aceea.

După această experiență deosebită în Cinque Terre, am plecat spre Lucca, unde am explorat centrul istoric plin de străzi înguste, pitorești. Aerul romantic era prezent😊. Am încheiat ziua cu lasagna facută în casă și un pahar de vin alb italian la Trattoria Pizzeria Da Gherardo Lucca în Piazza dell’Anfiteatro.

Lucca - Piazza del'Anfiteatro

Lucca – Piazza del’Anfiteatro

Imagine Sialy Travel

O altă zi am dedicat-o unui traseu deosebit Monteriggioni – Montepulciano – Siena – San Gimignano.

Am pornit cu vizitarea Castelului Monteriggioni – am descoperit acolo un oras într-o cetate, cu o priveliște excepțională, cu un aer boem, cu lume relaxată și zâmbitoare. Se găsesc diverse magazine cu produse locale, produse din ceramică, produse din piele. Poți să te bucuri de un pahar de vin Chianti di Monteriggioni  pe una dintre terasele din piața principală, Piazza di Roma.

Monteriggioni - Castelul din Monteriggioni

Monteriggioni – Castelul din Monteriggioni

Imagine Sialy Travel

Am continuat cu Montepulciano, care m-a cucerit cu labirintul de străzi, cu peisajele, cu poveștile despre vin😊. Am mers la Enoliteca – Vino Nobile di Montepulciano – unde primești un card, pe care îl poti alimenta cu ce sumă de bani doresti și pe baza lui poți să deguști ce vin dorești din portofoliul expus. Pentru că după experiența degustatului de vin m-a prins ploaia, m-am adăpostit la Osteria del Borgo – unde am avut plăcerea să mănânc din nou iepure. Toate străzile din Montepulciano sunt pline de magazine care vând produse locale, paste pici ( sunt un fel de spaghete, dar mai groase) și mult vin, că doar suntem în ținutul vinului.

Montepulciano - Enoteca Vino Nobile di Montepulciano

Montepulciano – Enoteca Vino Nobile di Montepulciano

Imagine Sialy Travel

Apoi am trecut prin Siena, am vizitat Piazza del Campo și am gustat o prăjitură delicioasă la Caffe A. Nannini.

Siena - Piazza del Campo

Siena – Piazza del Campo

Imagine Sialy Travel

Ultima locație din această zi spectaculoasă a fost  orasul din inima Toscanei, San Gimignano, orasul turnurilor frumoase. Am mers în centrul său istoric, Piazza della Cisterna, unde se regăsește și cea mai faimoasă gelaterie – Gelateria Dondoli. Am încheiat seara cu o cină la Osteria San Giovanni.

Și așa am încheiat partea întâi din magica experiență în Italia, Toscana…….Stai aproape, urmează partea a II a😊

San Gimignano - Piazza della Cisterna

San Gimignano – Piazza della Cisterna

Imagine Sialy Travel

Milano

M-am bucurat în Milano  de următoarele puncte de atracție:

  • Domul din Milano cu Piața Domului ( Piazza del Duomo)
  • Galleria Vittorio Emanuelle 2 unde se regăsesc magazinele celor mai celebre branduri din lume
  • Palatul Sforzesco
  • Cimitirul Monumental – unde se regăsesc o multitudine de morminte artistice
  • Parcul Sempione

Florence

Hvar, Croatia

Vezi Toate Articolele Din „Boutique de călătorii

Alina Zamfir

Alina Zamfir

General Manager

Dare to dream, dare to travel!
Nimic nu este mai frumos decât să visezi vacanțe minunate, dar eu te provoc să îți și îndeplinești acest vis!
Călătorind îți creezi experiențe inedite și poți gusta din plin adevărata fericire a vieții!

Oferte

OFERTE SPECIALE 2025 - ACUM E TIMPUL SĂ ÎȚI REZERVI VACANȚA MULT VISATĂ!

Vino să ceri o ofertă personalizată pentru vacanța ta pentru anul 2025 și să beneficiezi de reduceri speciale!